Alege ceea ce îți doresti și creează-ți propria colecție. Dacă pe lângă hăinuțe vei alege trusou cu lumanare (si eventual, păturica), vei beneficia de reducere de 15% la tot pachetul. Reducerea va fi aplicată pe factura finală, pe care o vom trimite noi, ulterior inregistrării comenzii.
-Haideţi cu mine, le spune îngeraşul culorilor.
Şi cum îngeraşul le zorește pe culori să alerge ca să ajungă mai repede, ele lasă urme strălucitoare în marea lor grabă. Norii încetează să mai plângă şi pe cer apare un zâmbet mare şi larg .
– De acum înainte, voi, culorile, veţi fi sfătuitorii mei, le zise Soarele, ieşind mândru din spatele norilor. De atunci ori de câte ori ploaia încetează, culorile se împletesc într-un frumos curcubeu.
Doar Albul şi Negrul, cele mai neastâmpărate, care se hârjonesc mereu şi care întotdeauna întârzie, n-au ajuns la curcubeu. Însă nu sunt supărate, pentru că, deşi nu fac parte din curcubeu, sunt cele mai elegente culori.
Asortate hăinuțelor de botez, am adaugat in colectii si caciulite sau bonete asortate, precum si botoseii pereche a oricarei tinute de botez. Am mestesugit apoi, din materiale de cea mai buna calitate, cu aceleasi aplicatii de dantele sau snururi- trusoul pentru botez, lumanarea pentru biserica si in final, paturica ce ocroteste Odorul Mamei de frig.
Iti poti crea propria colectie pentru botez, daca nu iti doresti nici una din colectiile create de noi. Alege hainutele, botoseii si caciulita si asorteaza-le cu trusoul colectiei, alaturi de lumanarea din parafina sau cea ceara naturala. Alege si paturica, sa-l fereasca de frig pe prunc, in perioadele racoroase.
De-ti vei crea colectia de botez ce incude, pe langa hainute, cel putin trusou cu lumanare (chiar si paturica), vei beneficia de reducere de 15% la tot pachetul.
Reducerea va fi aplicata pe factura finala, pe care o vom trimite noi, ulterior inregistrarii comenzii.