Despre in

Inul este un simbol al purității. Fibrele de in sunt extrase din tulpinile plantei.  Inul, asemenea bumbacului, absoarbe energia soarelui, pământului, aerului şi apei,  trăieşte în conformitate cu ritmurile naturii. 

Un pic de istorie

Este una dintre cele mai vechi fibre din lume, cultivarea sa datând încă de acum 2500 de ani. Dacă iniţial era utilizat de egipteni pentru a fabrica pânza cu care acopereau mumiile (inul era asociat cu puritatea şi lumina), mai târziu a fost folosit şi pentru haine ori decoraţiuni interioare. Multe exemple de purtare a hainelor sunt citate în cea mai vândută carte din lume – Biblia: hainele făcute din pânza de in au fost purtate de faraoni și guvernatorii lor, ele au fost acordate persoanelor remarcabile

De ce inul ?

  • Inul are proprietăți antibacteriene uimitoare – nici bacteriile, nici ciupercile nu se multiplică pe suprafaţa lui.
  • Inul este, de asemenea, numit “climatizor natural” pentru abilitatea sa magica de a “respira”, lasa, la rândul său, cel mai bine pielea sa respire;
  • Inul este de doua ori mai rezistent decat bumbacul
  • Panza de in este una dintre țesăturile  extrem de calduroase iarna și foarte răcoroase vara, este capabil să absoarbă până la 35% din umiditate din mediul înconjurător, precum și să mențină o temperatură corporală optimă atît vara, cît și iarna.
  • Pânza de in este foarte usoara si confortabilă
  • Produsele realizate din in se spală bine și au proprietăți înalte de igienă 

Răcoros şi absorbant, are totuşi câteva dezavantaje: se şifonează foarte repede, intră la apă şi nu este deloc elastic. În ciuda acestor imperfecţiuni, inul natur este foarte căutat de iubitorii hainelor organice şi ai stilului de viata cât mai ecologic, pentru că este în proporţie de 85% celuloză pur

Instructiuni de intretinere

Se recomandă spălarea manuală sau curățarea uscată.

 

Cos cumparaturi
0