Despre bumbac

Bumbacul este cel mai popular și cel mai cunoscut material pentru fabricarea hainelor. Acest material igienic lasă să treacă perfect aerul, absoarbe minunat apa, are un efect de încălzire. Asta pentru că, în timpul de creștere, bumbacul trece toate etapele de evoluție interacțiuonând cu energia soarelui, pământului, aerului, apei. Bumbacul,  de la nașterea sa,  absoarbe toate vibrațiile naturale, structura de bumbac este săturată de respirație, păstrând această amprentă, prin urmare aerul pătrunde mai bine.

Un pic de istorie

Bumbacul a fost descoperit acum peste 5000 de ani, în India și în Mexic. In Europa rămăsese necunoscut, motivul trebuie să fi fost faptul că bumbacul are nevoie de o clima caldă, iar continentul european cu clima sa temperată era încă inadecvat acestei culturi.

Abia in secolul al XV-lea, state cu putere comercială, ca Veneția și Țările Flamande, au început un negoț intens cu țesături de bumbac importate din Orient. În următoarele secole, bumbacul în formă brută, a devenit tot mai familiar europenilor, care continuau sa îl importe.

La noi în țară, țesătura de bumbac nu a fost cunoscută până după anul 1800, exceptând ocazionalele veșminte sau pânze cumpărate din Levant și Imperiul Austro-Ungar, la care avea acces doar elita înstărită. Până la venirea și răspândirea bumbacului, am folosit, cu succes, inul și cânepa.

Bumbacul, noul venit, era considerat mai fin și mai suplu, un articol de lux.

Este fascinant cum se învârte roata istoriei. Acum 200 de ani doar boierii purtau bumbac exotic pe care plăteau o căruță de bani ca să se diferențieze de straiele tărănești de in și cânepă. După 1850, bumbacul a început să fie folosit pe cale largă în gospodăria ţărănească de la noi din ţară , fiind în cea mai mare măsură destinat consumului ţărănesc.

Cultivarea bumbacului a început târziu, după anii 1860, mai întâi pe suprafeţe restrânse în Moldova şi în Muntenia. O dată cu trecerea timpului, suprafeţele cultivate cu bumbac s-au extins, în special în partea de sud a ţării, aşa încât în anii 1932–1933, în judeţul Teleorman existau 346 hectare cultivate cu bumbac. Cea mai mare producţie (38.500 tone) s-a înregistrat în anul 1953, când s-a ajuns la o suprafaţă cultivată de 224.700 hectare. Ulterior, suprafeţele cultivate s-au redus, datorită condiţiilor climaterice defavorabile, reflectate în calitatea fibrelor. Și, pentru că producţia autohtonă nu putea satisface cererea tot mai mare de bumbac necesar industriei casnice, s-a continuat importul. El era accesibil oricărei gospodării ţărăneşti, cei mai săraci preferând să cumpere bumbacul brut şi să-l toarcă.

Comentariile sunt închise.